Word addicted

Astăzi mi-am dat seama ce mult pot vorbi şi ce debit am, chiar şi în faţa unor persoane pe care le întâlnesc pentru prima oară. Discuţiile au decurs normal şi ca şi cum se completau una pe cealaltă. E drept, eram două fete care se vedeau prima oară, e normal să povestim o mie de întâmplări…

Dacă nu ar mai fi aceste cuvinte, cum ne-am mai apropia sufletele de ale altora? Oare ar fi de ajuns să întindem mână şi să primim ajutor, oare am putea spune printr-o privire că suntem supăraţi, oare am putea spune că iubim printr-un sărut? Cuvintele şi limbajul apropie oamenii şi le oferă speranţa oricărei acţiuni, uneori ne îndrumă viaţa spre o anume direcţie. Da, şi noi ne amăgim că ne stăpânim viaţa, când noi alergăm legaţi la ochi, după şi din cauza unor cuvinte:)

Îmi place să vorbesc, îmi place să îi aud pe cei din jurul meu cum dezoltă idei, teorii cu atâta pasiune şi încercând să folosească o mie de cuvinte, cât mai multe. Uneori, aud cântecul surd al unui cuvânt, ce îl lasă în urma sa în ecoul minţii mele. Şi stau cu orele şi analizez înţelesul, structura, de parcă aş face o disecţie.

Unele cuvinte îmi sunt nesuferite, altele tare dragi. În final, se întâmplă ca în viaţă: sunt unele antipatii şi simpatii, unele îţi intră în suflet, altele nu se apropie deloc.

Nu obosesc niciodată vorbind, simt că mereu am ceva de zis, iar dacă este prea multă tăcere, devine deja scary:) Sunt word-addicted şi nu mi-e ruşine!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s