Valiza, Steaua şi Campionatul European

Din diverse motive gen sesiune şi obligaţii studenţeşti, nu am apucat de ceva vreme să mai scriu pe acest blog. Shame on me! Ceea ce m-a adus foarte aproape de blog este, din nou, fotbalul. La câteva zile distanţă de marele meci, primul meci din CE 2008 al Naţionalei României, cel cu Franţa, în loc să vorbim despre acest mare eveniment şi anume Campionatul European de Fotbal şi tot ce înseamnă el, altă ştire ne acaparează şi fură atenţia. S-a dat sentinţa în cazul „Valiza cu bani” de la Cluj, în care au fost implicaţi conducătorii cluburilor Steaua şi Universitatea Cluj, în ultima etapă a campionatului abia încheiat.

Conform site-ului HotNews, „astăzi, la Comisia de Disciplina a FRF s-a luat o hotărâre in cazul „Valiza cu bani” de la Cluj. Clubul Steaua a primit o depunctare de 7 puncte ( pentru tentativa de corupţie), iar „U” Cluj a primit o depunctare de 6 puncte ( tentativa de luare de mită). Depunctarea se aplică echipelor pentru sezonul recent încheiat.” Bun, în principiu nu pare nimic atât de grav, pentru că nu se modifică clasamentul în urma acestei decizii, numai că un caz asemănător a avut loc de curând, în campionatul portughez, unde Fc Porto a fost depunctată tot cu 6 puncte pentru un caz de corupţie, unde au fost implicaţi şi arbitri. În cazul lui FC Porto, UEFA a decis exluderea echipei din competiţia sportivă UEFA Champions League. Dacă analizăm această decizie, ar urma şi pentru Steaua excluderea din Champions League, fie pentru sezonul 2008-2009, fie pentru următorul din 2009-2010, dar este foarte puţin probabil ca Steaua să scape fără excluderea din competiţia europeană. De asemenea, George Becali şi Toni Doboş au fost suspendaţi timp de 2 ani, nemaiavând acces pe nici un teren de joc.

Marea dramă este cea a jucătorilor, care nu au nici o vină şi nu sunt responsabili pentru gesturile necugetate ale conducătorilor cluburilor de fotbal. Jucătorii sunt singurii care mai fac ceva şi se luptă pentru echipă şi fotbalul românesc, însă ei suferă consecinţele actelor de huligansim ale suporterilor sau cele iresponsabile ale conducătorilor. Ar trebui ca orgoliul conducătorilor să fie lăsat la o parte, să se joace fotbal adevărat, pentru a fi capabili de performanţă. Dacă Steaua este eliminată din CL, care va mai fi nivelul nostru de performanţă? Şi nu putem sta liniştiţi, că şi-aşa nu prea avem cu cine ieşi în Europa. Iar imaginea Stelei, şi aşa era şifonată, însă acum, parcă prestigiul de mare club care câştiga CL în ’86 pare a fi mai mult o amintire prăfuită în mintea suporterilor boemi.

Campionatul European bate la uşă, uşor,uşor, de pe plaiurile austriece, de pe crestele Alpilor, iar noi încă ne uităm în urmă. Păcat pentru Steaua, păcat pentru fotbaul românesc, însă rămânem cu speranţa că în acest CE vom vedea un fotbal de calitate, că vom plânge de bucurie, că vom ieşi în Piaţa Universităţii pentru a ne susţine tricolorii. Şi dacă nu va fi aşa, măcar vom vedea cele mai bune echipe europene, adunate pentru a câştiga trofeul de cea mai bună dintre cele mai bune.

Fotbalul are şi bune şi rele, însă asemeni unui copil mic, chiar dacă greşeşte, îl ierţi şi îi mai dai o şansă, pentru că ştii câte lucruri bune îţi poate oferi. Cine iubeşte fotbalul, iartă! Eu iubesc fotbalul şi aştept minunile de la Campionatul European.

Va fi o vară caldă, frumoasă, plină de bere, bucurie şi magia fotbalului. Hai România!

Anunțuri

2 răspunsuri la „Valiza, Steaua şi Campionatul European

  1. Atunci să vorbim de Euro 2008, singura şansă a României ca să trecă de grupe este o victorie împotriva Franţei. Îmi este greu a crede că vom scoate mai mult de 1 punct cu Italia, respectiv Olanda.

  2. Buna Lucian, mersi pentru comentariu. Hai să fim optimişti şi să ne gândim că poate mai mult Naţionala noastră. Eu una tind să cred că putem bate Olanda, am mai facut-o, şi dacă ne străduim putem, nu ştiu ce vom face cu Italia. Sper să nu fim timoraţi şi să rămânem uimiţi de realizare că am ajuns la EURO şi să dăm tot ce e mai bun din noi. Abia aştept să înceapă CE!:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s