Meniul vieţii

Tânjim atât de mult după cuvinte, ne clădim un întreg univers alcătuit din cuvinte, vorbe, dar până la urmă cu ce ne alegem? Cu iluzia că pot înlocui orice altceva cuvintele. Simţim nevoia să vorbim în neştire, oriunde, oricând, cu oricine, pâna la epuizare ultimului neuron plictisit.

Acum, nu vreau decât tăcere.Să tac, să stau pe marginea lumii şi să privesc un copac. Fără zgomot, fără vorbe aruncate în sictir, fără feţe obosite, zdruncinate de „cotidian”. Vreau acea sălbăticie primordială, de care nu mai avem parte. Vreau să stau întinsă pe iarbă, să deschid ochii şi inima mea să fugă pe cer, printre milioanele de stele ce ard cupola nestematelor cereşti.

Victimă sigură a comunicării, încerc să îmi ascult instinctele şi să o iau la goană, pe unde apuc şi eu, prin natură şi tăcere. Nu aş vrea să aud decât sunetul cascadei şi al inocenţei..De multe ori, mi-am imaginat viaţa un meniu. Ca atunci când intri într-un restaurant şi deschizi meniul şi ai, fie surprize plăcute, fie surprize neplăcute. Şi, în acelaşi timp, ce poate fi mai diversificat decât un meniu?

Nu vreau să aud nici „ce mai faci? cum o mai duci?” nimic. Am obosit şi am căpătat o aromă amăruie de care nu mai scap. Mi-e dor de cireşele şi frişca vieţii, toate la pachet, cu sucul de portocale al destinului. Ăsta e meniul vieţii, dar din păcate, se transformă tot mai mult în meniu de fast-food.

Azi,în meniul vieţii avem oboseală, frig, zgomot şi sictir(porţie dublă). Tu ce ai în meniu?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s