Aberaţii de noapte

În acest moment, ar trebui să fac lucruri mult mai importante, dar nu am nici un chef. Este cald, este vară şi este trecut de miezul nopţii. Şi culmea, toată ziua am fost moleşită şi acum observ că am devenit energică. Poate şi datorită faptului cp sunt la al doilea ness pe ziua de azi. Sau ar fi primul pe ziua de azi, dacă ne uităm la ceas.

De 2 zile aştept un email foarte important, aştept să mă bage şi pe mine cineva în seamă, pentru a putea lucra cum trebuie, pentru a nu-mi risipi energia în ceva ce la final va fi considerat ca nefiind „ceea ce trebuie”. Sunt genul de persoană căreia nu îi place să muncească degeaba, mai ales când este vorba de lucruri foarte importante pentru viitor, cum ar fi licenţa.  Nu am nici foarte multă răbdare, recunosc, dar când sunt pe ultima sută de metri, devin extrem de agitată, dar productivă. Însă în weekendul ăsta, am fost atât de nelinştită încât nici nu am ştiut cu ce şi de unde să încep şi nimic nu părea să se lege. Cred că am ajuns la punctul cel mai înalt al saturaţiei, unde efectiv nu mai încape nimic, doar lehamitea şi dorul de a termina mai repede şi a începe un nou capitol al vieţii.

Pe lângă ness-ul pe care îl beau, cred că muzica ce o ascult liniştită în căşti are partea ei de vină. Uneori, nu pot să lucrez decât cu muzică, aşa am învăţat toţi anii de facultate, îmi luam laptopul în braţe, cafeaua în dreapta mea şi alcătuiam un playlist cu mixurile cele mai de suflet. Da, am invăţat ascultând muzică electronică şi chiar eram productivă:).

Am multe de povestit şi de scris, dar mă voi apuca serios de povestit după ce voi reuşi să termin povestea asta cu licenţa şi când mă voi simţi în sfârşit, un om mai liber. And now, back to work. Şi vă las mai jos să ascultaţi o melodie care merge perfect cu serile răcoroase de vară.

Pentru prietenii pierduţi

Tocmai am citit un articol foarte frumos scris de Dragoş Bucurenci în Elle, despre prieteni şi cum se risipesc în timp, prieteniile. Câţi dintre noi nu ne-am găsit într-un moment în care ne-am dat seama că oamenii cu care am împărţit atâtea momente şi clipe frumoase, oamenii pe care îi vedeam pentru foarte mult timp în viaţa noastra, au devenit absenţi? Au devenit doar oameni despre care ştim foarte multe, pe care îi cunoaştem foarte bine, dar care au încetat a mai fi prieteni. Şi nu neapărat dintr-o rea intenţie, ci pur şi simplu pentru că fiecare dintre noi se schimbă, iar cei din jur nu sunt întotdeauna receptivi.

Sunt oameni pe care oricât ai vrea, nu îi poţi uita, au însemnat prea mult pentru tine la un moment dat ca să îi ştergi din sufletul tău. Dar zidul dintre voi nu se mai poate sparge, la un moment dat aţi pornit pe drumuri diferite fără să vă daţi seama. Prietenia nu se măsoară în câte întâlniri ai pe sătpămâna cu respectiva persoană, nu este o condică pe care o semnezi. Prietenia este o relaţie dintre doi oameni. Şi e fragilă, ca orice relaţie. Lucrurile în comun îi apropie pe oameni, dar cum se întâmplă ca cei mai buni prieteni să ajungă nişte străini? Poate că la fel ca într-o relaţie, trebuie să ai mereu ochii deschişi la nevoile celuilalt.

Poate că cele mai dureroase rupturi dintre prieteni sunt acelea în care totul se petrece tăcut, în care se văd din ce în ce mai rar, îşi împărtăşesc tot mai puţine întâmplări şi încep să nu mai fie entuziasmaţi de ideea unei întâlniri. Când nu mai ai nimic să reproşezi, când nu mai ai nimic de zis, pare că tot ce ai trăit a fost o simţire de moment, o toană. Prietenii se schimbă odată cu evoluţia ta, iar unii se pierd, alţii apar noi în peisaj. Nu e nimeni vinovat, există prieteni pentru fiecare perioadă a vieţii tale, există momente când numai acei oameni te vor înţelege cel mai bine şi numaoi alături de ei te vei simţi bine.

Astăzi, cu toate noile medii de comunicare, este aproape imposibil să rupi comunicarea cu cineva. Chiar dacă o faci din umbră, să vezi măcar că omul acela este bine şi sănătos, relaţia, cel puţin în sufletul tău, rămâne. Da, nu este acea flacără aprinsă de bucurie, este un foc stins, plin de jăratec, dar oricând poate fi aprins.

Nu uităm prietenii, doar ne ascundem. La un moment dat fugim pentru că nu mai este nimic de împărţit şi nu este nimeni vinovat. Dar ai răni dacă ai spune „prietene, mulţumesc pentru amintirile frumoase şi timpul petrecut alături de tine, dar cred că nu mai e nimic aici, pentru noi.” Aşa că începi să te distanţezi, să fugi şi în final, te ascunzi. Prieteniile mor, dacă nu sunt hrănite, iar atunci tu îţi vei îndrepta capul către un nou drum, pe care speri să găseşti alţi oameni dornici să împartă singurătatea cu tine…

Pe unde mai umblu….

De ceva timp nu am mai apucat să scriu deloc pe blog, din păcate. Licenţa şi o sesiune incredibil de solicitantă mi-au furat şi ultima fărâmă de timp liber. Între timp, am scăpat de sesiune, am terminat şi cu examenele, licenţa e aproape gata, rămâne de văzut cum mă voi descurca la prezentare.

Ce-i drept, m-am apucat de citit o carte foarte interesantă, „Evreul din Linz” scrisă de Kimberley Cornish. Ipoteza de la care pleacă această carte este aceea cum că Hitler şi filosoful Wittgenstein s-ar fi cunoscut şi între cei doi s-ar fi petrecut ceva, ba chiar cel din urmă ar fi fost motivul pentru care dictatorul a căpătat o ură atât de mare pentru evrei.  Cartea este plină de informaţii biografice, deci nu este un roman poliţist, dar îţi creează acelaşi sentiment, fie doar şi prin tema îndrăzneaţă pe care romanul o propune. Este captivantă şi nu prea poţi să o laşi din mână.

Vara asta se pare că a pus stăpânire, iar temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate, efectiv nu pot să stau decât ca o legumă şi să mă topesc:)) Iar dacă sunteţi pasionaţi de publicitate, recomand cu căldura revista celor de la ADVICE. O găsiţi aici.

Am fost la Bookfest, anul acesta fiind o ediţie de succes, editurile au vândut destul de bine, au fost cărţi foarte interesante prezentate, iar în unele cazuri şi preţurile au fost reduse considerabil. Lansările au fost destul de dese, chiar dacă la un moment dat un intervenit nişte probleme tehnice, totul a descurs ok. Românii încă mai citesc, chiar dacă prea puţini, este plăcut să vezi că mai există interes pentru cărţi şi pentru citit.