Let’s do it, România!

Urmărind ce mai este nou pe net, Facebook şi Twitter, am descoperit promovarea intensă a unui proiect care a crescut pe zi ce trece tot mai mult. Este vorba de Let’s do it România, un proiect eco, ce are ca scop motivarea românilor pentru păstrarea curăţeniei şi implicarea acestora în acest proiect, prin voluntariat. Personal, consider că este o idee bună, care se pare că este din ce în ce mai bine promovată în mediul online.

Deşi mulţi consideră că acest gen de acţiuni nu au nici un efect pe termen lung şi că românul uită repede bunele deprinderi, nu cred că asta ar trebui să fie mentalitatea. Cu cât mai multe acţiuni de acest gen, cu atât mai mult există şansa ca românii să rămână cu aceste obiceiuri. Toate acţiunile eco ar trebui repetate cât mai des, promovate intens pentru ca indivizii să înţeleagă că acest tip de comportament este unul decent şi normal.

Pe de altă parte, dacă nu se pot face schimbări ce ţin de bun simţ, se pot aplica măsuri mai drastice. În Germania, dacă arunci un chiştoc de ţigară pe stradă, rişti o amendă de 100 de euro. Nu ştiu dacă amenda creşte proporţional cu mărimea gunoiului:), dar am văzut cu ochii mei români în Germania care respectau cu sfinţenie regulile, ceea ce înseamnă că şi românii potfi educaţi să se poarte civilizat.  Mai mult, dacă toţi din jurul nostru ar ţine cont de aceste lucruri elementare, fiecare dintre noi am fi mai atenţi cu mediul înconjurător.

Cred că aceste acţiuni trebuie promovate intens, urmărite şi folosite pentru a schimba atitudinea indivizilor în ceea ce priveşte curăţenia. Chiar dacă nu au un efect puternic vizibil acum, în timp cred că dacă sunt bine organizate, evenimentele de acest gen ar putea aduce o schimbare.

Anunțuri

3 răspunsuri la „Let’s do it, România!

  1. Oricum, aceste actiuni trebuie mentinute ca sa poate schimba comportamente. Personal, am vazut destui oameni care s-au implicat. E drept ca acest gen de campanii trebuie sa se extinda in afara spatiului online, pentru a avea rezultate. Dar orice incercare de acest gen cred ca merita incurajata. In fond, nu se intampla nimic rau, nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s