Unde se ascunde spiritul sărbătorilor?

Decembrie este una din lunile mele preferate. Îmi place acel sentiment pe care îl oferă această perioadă, acela  de apropiere. Poate sună clişeic, poate că mulţi dintre noi ne aliniem la un comportament impus de societate, dar parcă ţi se umple inima de bucurie să ştii că vei fi alături de cei dragi, că poţi face pe cineva fericit. Nu sunt o persoană religioasă, cred mai mult în oameni şi în puterea lor de a-şi clădi propriul destin. Dar Crăciunul pentru mine rămâne sărbătoarea cea mai frumoasă tocmai pentru că în această perioadă ne gândim mai mult la bine decât la rău.

Dar există şi multe alte lucruri care îmi displac. În primul rând, în decembrie şi în general în preajma tuturor sărbătorilor oamenii devin disperaţi. Încep să fie posedaţi de o anumite disperare grotească, ce îi face să uite exact de spiritul sărbătorilor spre care aleargă crezând că aşa sunt mai buni. Ca să fiu mai clară, sâmbătă şi duminică a trebuit neapărat să trec prin Carrefour. Uitasem complet că este Moş Nicolae. Ar fi trebuit să îmi dau seama din parcare, unde nu exista nici un loc liber. Am intrat, o aglomeraţie incredibilă, camere de filmat, doar nu era să rateze televiziunile o ditamai îmbulzeala în Carrefour. Am intrat, mi-am luat ce am avut nevoie şi am plecat. Nu am remarcat atât de mult cum se comportau indivizii la raft, pentru că venisem cu un scop precis.

Dar duminică m-am şocat puţin. Nu mă şoca cât de mult cumpărau şi ce cumpărau oamenii, ci cum cumpărau. Parcă erau speriaţi să nu cumva să îi ia altu’ cutia de sub nas(deşi rafturile erau full, măcar acum, la început de lună). Se îmbulzeau la raft, se înghesuiau, stăteau lipiţi de ele, să nu cumva să mai vadă şi altcineva ce e acolo. Se grăbeau cu cărucioare mari printre raioane, erau nervoşi că e strâmt spaţiul… Toată lumea cumpăra tot felul de aşa zise cadouri, dar nu se citea bucurie pe chipurile lor, ci mai degrabă o nervozitate dusă la extremă. Fiecare dintre cumpărător trebuia să fie el primul la raft, să pună el mână, de teamă să nu rămână fără… La case, acelaşi sentiment de nervoziate. Am impresia că până la sfârşitul lunii vom asista şi la bătăi în hypermarket-uri. Nu numai că este penibil, dar este o imagine grotească să vezi acei oameni nesătuli aruncându-se la rafturi.

Eu ştiu că a alege un cadou trebuie să fie un lucru plăcut, o faci cu drag pentru cineva drag. Iar cumpărăturile nu trebuie să devină un măcel. Dar aşa e la români, le ia Dumnezeu minţile când vine vorba de a face cumpărăturile pentru sărbători. Dragi români, unde vă e spiritul sărbătorilor? Că atunci când vă chinuiţi să cumpăraţi lucrurile materiale pe care voi le consideraţi sfinte pentru a crea atmosfera, uitaţi cel mai important lucru: că spiritul sărbătorilor este ceva intangibil, ce vine din interiorul fiecăruia, vine din suflet. Or dacă tu crezi că o ciocolată sau o halcă de carne trântită pe masă, alături de o urare între două râgâieli face totul, poţi să te duci frumos înapoi în peşteră şi să faci acolo sărbătorile.

Nu uitaţi, magia sărbătorilor vine tocmai din faptul că măcar atunci putem fi şi noi mai apropiaţi unii de ceilalţi, putem să ne mai deschidem minţile şi sufletele şi să fim alături de cei dragi. Restul nu face parte decât  dintr-un decor ce ne ajută să ne simţim mai bine. Nu confundaţi ambalajul cu conţinutul.

Vă urez un Moş Nicolae darnic, care să vă aducă mai multă lumină şi pace în suflete.

Anunțuri

Răceala şi „alte boli”

Azi am zăcut toată ziua în pat. De aseară şi până azi la ora 19, am fost incapabilă să mă dau jos din pat. Iar când am făcut-o corpul meu era atât de slăbit că nu puteam sta prea mult timp în picioare. De la începutul săptămânii, mă tot încearcă o răceala, însă ieri a fost apogeul. Am simţit ziua de ieri ca şi cum aş fi delirat într-una, mi-am simţit trupul greoi, lipsit de orice fel de putere, nu puteam nici măcar mâna să o ridic. In fine, nu stau acum să vă explic ce şi cum. Ideea e că fenomenul ăsta mi se pare tare ciudat. E un sentiment atât de deosebit de celelalte când eşti răcit. Nu numai că îţi curge nasul non-stop şi că ai o voce de zici că eşti închis într-un butoi, dar ai senzaţia că nu eşti în trupul tău, ca tot ce se întâmplă în jurul tău are o viteză lentă, se mişcă sacadat totul (sau poate ca încă delirez cu succes).

Cu ocazia asta, am simţit şi cel mai oribil gust din viaţa mea. Aţi încercat să beţi aspirină Bayer  în apă caldă? Eu da, aseară. Nu voi mai repeta figura data viitoare, este un gust oribil. Parcă simţi toate gusturile rele în paharul ala amărui. Nu îmi place să  fiu răpusă la pat, să nu mă pot mişca, să am starea asta de somnolenţă continuă.

Între timp, am zis să mai scriu câte ceva pe blog. Acum ascult un mix foarte misto, Sasha&Sander Kleinenberg, de la Ibiza. Ascult multe mixuri în ultima vreme. Favorites: Gabriel Sordo, Armin van Buuren şi cel de mai sus. Şi ar mai fi, dar nu îmi vin în minte momentan. Bun, am clarificat aspectul muzical :). Aseară, în mijlocul delirului şi a gripei, am fost totuşi în Plaza să văd Madagascar 2. Ok, e a doua oară când ajung prea târziu şi nu mai sunt bilete. What the fuck? Toată lumea vine miercurea, evident, că atunci ne oferă Orange 2 bilete la preţ de 1. Indiciul îl primeşti din parcare, când sunt o tonă de maşini, de nu ai loc să parchezi şi tu ca omul. Apoi, vezi de la intrare puhoiul de lume. Când urci scările şi ajungi la nivelul cu cinematograful, observi cum mulţimea stă la cozi interminabile, cu telefoanele în mână, nromal, pentru a da codul orange. Şi uite aşa, iar am pierdut Madagascar. Revoltată, renunţ să mai vreau să îl văd la cinema. O să stau acasă cu găleata mea de popcorn şi kilul meu de suc, să mă hăhăi în tihnă. Bun, deci canci biletele la animăluţele ce au isterizat Bucureştiul, care în plină criză financiara, alege tot mai des ziua de miercuri pentru o vizionare de film. Aşa că am ales să mă duc la „Ziua în care Pământul s-a oprit”( am văzut că era tradus „se opri”, dar nu îmi place deloc cum sună). După coada de la bilete, a urmat coada de la kilul de suc şi emblematica găleata de floricele. Acolo recunosc că nu am stat eu, ci prietenul meu, mie fiindu-mi prea rău şi silă de miros, răcită fiind. Totuşi am făcut o alegere bună. Ăsta e un film pentru care merită să te duci la cinema, să îl vezi pe ditamai ecranul, mai ales dacă eşti în ultimul rând, care e chiar foarte tare. Efecte speciale la greu, poveste mişto( filmul e un remake după un film cu acelaşi titlu, din anii ’30). Avem parte şi de nenea Keanu Reeves, care face pe extraterestrul venit să salveze Pământul de rasa umană(yap, suntem nişte nepăsători care ne omorâm planeta). I se potrivesc rolurile astea lipsite de orice fel de expresivitate, cum era şi în Matrix,  avea o mimică a feţei lipsită de orice expresivitate, că aşa impunea rolul. Aşa şi aici. Nu tu zâmbet, nu tu pasiunea, frică, emoţie etc. Ceea ce e ok,atât timp cât o cere rolul. Il prind rolurile astea. Recunosc, că atunci când eram mică şi am văzut Matrix, făcusem o pasiunea pentru nenea Neo. Între timp pasiunea a murit, dar Matrix tot rămâne filmul meu preferat. So, ca să concluzionăm şi cu partea cinematografică, vă invit să mergeţi la acest film, e mişto.

Evident, politica urmează. Nu pentru că ar fi un subiect drag mie, dar toată ziua numai despre asta s-a discutat toată ziua la tv. Păi propunerile celor de la PSD şi PD-L pentru miniştri etc. Ok, nu o să  stau acum să înşirui tot, că au făcut-o deja alţii încă de la prima oră. Dar sunt revoltată şi am un mare ghimpe împotriva unui posibil ministru: ce naiba caută IAR femeia aia, adica Androneasca la Ministerul Învăţământului? Chiar nu mai există alţi oameni capabili în ţara asta să conducă respectivul minister? De ce ne întoarcem mereu în trecut? Doar a dovedit cât de incapabilă e, ne mai trebuie şi a doua dovadă? Nu îmi place noul Guvern deloc, dar cui îi pasă dacă ne convine sau nu?  De domnul Boc mă feresc să zic ceva, sunt sigură că şi el şi Guvernul lui vor face poc cât de curând. Elena Udrea va „blonzi” turismul cu succes, iar restul….cine ştie.

Nu o fi mai bine la americani? Acolo ştii, 2 partide mari şi late. Nu ca la noi, caricaturi mai mari sau mai mici de partide, care au ideologii „adânc înrădăcinate” şi nişte principii pe care le urmează şi la care aderă,  până la prima alianţă cu alte partide, de dragul de a prinde un scaun somnolent şi confortabil în Parlament sau Senat. Mi-e silă de politica noastră, de omuleţii hidoşi din ea şi tot ce reprezintă ea. Nu există adevărate principii, ideologii politice sau valori poilitice. Există numai caricaturi, încercări eşuate. Pe scurt, eşec, asta reprezintă politica noastră, un EŞEC.

Cărţi.  Din păcate, în ultima vreme nu am mai avut timp să citesc. Ocupată fie cu şcoala, fie cu serviciul, am citit ce mi-ar fi trebuit pentru una din cele două. Dar sunt curioasă să citesc „Soni” a lui Andrei Ruse,apărută la Tritonic, o carte care a trezit interes în mediul on-line, foarte discutată pentru temă,stil şi promovare, fiind considerată o carte reprezentativă pentru generaţia messenger, care va fi tentată să scrie la status pasaje din carte, conform spuselor celor de la Evenimentul Zilei. Eh, o să văd eu cum stă treaba cu cartea asta.

În rest, ce să vă mai zic. Sper să mă pun repede pe picioare,să mă întorc la muncă şi la starea mea veselă, să fiu zglobie, cum sunt de fel. Vă pup.  Mă duc să zac.