Da, încă mai cred în blog

Astăzi am citit un post pe blogul unei foste colege de facultate şi i-am dat dreptate.  La ce ne mai foloseşte blogul dacă toată ziua ne putem expune ideile într-un mod rapid şi oricând pe Facebook sau Twitter? Acum 3 ani, aveam un blog pe alt domeniu, eram foarte entuziasmată şi nu puteam să nu scriu cel puţin o dată pe zi. E drept că şi timpul liber de atunci îmi permitea. Dar în ultimul an cred că pot număra pe degetele post-urile de pe blog. Nici nu ştiam de Facebook sau Twitter(ştiam, dar nu reprezentau nici un interes).

Acum lucrurile s-au schimbat, odată cu apariţia social media, nimeni nu mai are timp. Toată lumea s-a învăţat să caute pe Facebook, sa scrie 140 de carcatere pe Twitter, sa dea tiny-url şi tot asa. Totul mic, scurt, lipsit de personalitate. Pe de altă parte, măcar de ar fi folosite aceste instrumente într-un mod folositor. Dar dacă foloseşti social media ca să anunţi că mănânci, dormi sau bei este doar risipă de timp pentru toată lumea. De aia, nu prea mă înţeleg aceşti pasionaţi de social media când le spun că da, nu postez zilnic, nu mă uit zilnic şi viaţa mea e frumoasă.

Blogul îl consider mult mai important şi un instrument de self-branding mult mai important decât Facebook sau orice alt instrument de social media. Blogul este oglinda pură a personalităţii tale, a caracterului tău şi gradului de profesionalism în domeniul în care activezi. De aceea, ar trebui să scriem mai des, să ne preocupe mai des acest aspect. Şi să nu uităm că încă mai există oameni care trăiesc din blogging, sunt experţi şi au înţeles foarte bine ce poate aduce un blog dacă ştii să îl foloseşti în favoarea ta.

Să imi fie ruşine!

Am o dilemă. Maare de tot. Nu sunt „afectată” de sindromul reţelelor de socializare, dar aş vrea să lucrez în PR. Eh, fraza asta sună cam apocaliptică şi cam de final de carieră. Dar să fiu mai explicită. Am un cont şi pe twitter şi pe facebook, postez rar, dar urmăresc des mai tot ce se întâmplă. De obicei, îmi place să fiu la curent cu tot ce este nou în jurul meu, să înţeleg rapiditatea cu care se dezvoltă noile instrumente şi canale de comunicare. Dacă la început nu mă interesa deloc nici twitter, nici facebook, acum am devenit mai înţelegătoare şi am decis să le observ mai atent. Este drept că de câteva ori am găsit linkuri interesante, ştiri atractive, dar nu pot să spun că cele două reţele de socializare m-au dat pe spate.

Am fost acum câteva săptâmâni la un interviu, la o agenţie de pr. Printre întrebările puse, a fost şi cea legată de facebook şi twitter şi cum le utilizez. Şi am recunoscut că nu postez zilnic pentru că nu vreau să umplu spaţiu degeaba, ci vreau să activez acele conturi atunci când voi avea mesaje relevante zi de zi. Sunt zile moarte în care nu faci nimic, sau din contră, faci atât de multe încât numai la twitter nu te gândeşti. Da, poate că greşesc, poate că am o abordare care nu-mi va aduce prea mult noroc. Dar nimic până acum nu m-a convins să încerc mai mult. Tot în timpul respectivului interviu, am demonstrat că m-am documentat despre agenţie şi activitatea lor. Reacţia imediată a fost:”A, bun, văd că ne-ai citit profilul de pe Facebook”. Dar, vai, NU! Nu, nu am aflat acele lucruri de pe Facebook, ci de pe alte site-uri, din prezentări, din interviuri etc. Aşa că pot să fiu la fel de informată şi daca nu navighez pe acele două site-uri. La finalul interviului, ştiam că nu mă vor chema, de altfel, nu s-au sinchisit să dea nici un mail de „ne pare rău, postul a fost ocupat”, ca să ştii şi tu cum stau lucurile. Pe lângă alte motive mai mult sau mai puţin administrative, ştiu că şi ăsta a fost un alt motiv. Dar daca nu îl folosesc activ contul meu, nu înseamnă că pentru locul de muncă nu as face-o profesionist şi de calitate.

Acum, stau şi îmi pun o întrebare care îmi cam îneacă toate gândurile: dacă nu eşti atât de „emoţionat” şi pasionat de acest fenoment „twittbook”(ca să nu mă repet cu twitterul şi facebookul), nu mai poţi fi specialist în comunicare şi nu mai poti activa în domeniu? Adică tot ce am învăţaţ în facultate este inutil? Practic, prea puţin am învăţat în facultate despre online. Pe mine mă frământă lucrurile astea, nu se mai poate face PR fără social media?

Ca să nu mai aduc vorba despre Farmville, care este noua isterie a jocurilor on-line. Multe discuţii despre pinguini rătăciţi  la fermă, despre cum să culegem pepeni, roşii, ceapă şi ce alte legume mai doriţi.

Nu zic că sunt complet irelevante aceste două reţele de socializare, am văzut şi lucrurile bune şi puterea lor de a atrage informaţia şi interesul, însă eu încă le caut esenţa. Pe mine nu m-au vrăjit. Probabil că voi învăţa să le folosesc corect şi să mă folosesc de ele. Dar încă mai cred că sunt supraevaluate. Iar dacă nu mă vor vrăji niciodată, să-mi fie ruşine?Aştept motive pentru care ar trebui să mă las  „fermecată” de social media.

*poza este preluată de aici