Urbanish Trash

Lumea haotica in care traim, ne da de gandit in fiecare zi. Agitatia, stresul, nervii, aglomeratia, fac toate parte din mirajul unei zile obisnuite. Te chinui, te straduiesti sa nu lasi toate astea sa te acapareze, dar de multe ori cedezi. Spui..”ce naiba, ma enervez si imi trece”. Si faci asta zi de zi..Uneori, ajunge sa ti se para normal ca nimic nu iti iese cum vrei tu, ca nerabdarea ta are o mult mai mare rabdare decat credeai tu. Sa urli?Nu, nu iti permiti, plus ca i-ai deranja pe altii. Atunci, taci!Tine in tine.

Oamenii din ziua de azi sunt extrem de agitati si nervosi, nerabdatori si irascibili, suparati si tristi, intemnitati in pestera propriilor lor iluzii. Se afunda tot mai mult, crezand ca o mica luminita le va ghida calea.Bullshit, nu iti ghideaza nimic nici o cale. Cu cat te chinui mai mult, cu atat te indepartezi mai mult de drumul tau. Asta e realitatea. Visele mor si ele, nu traiesc o eternitate, pana te trezesti tu. Speranta?Aia e mai mult un basm. Iar cand iti dai seama ce iti doreai tu de la tine insuti, si ce ai ajuns, esti deja de mult pierdut! Da, din ce in ce mai mult ne pierdem pe noi insine intr-o mare de bani, agitatie, trafic, nervi si deziluzii. Dar toate aceste „agitatii” sunt doar un strigat disperat de ajutor, pentru a-ti cauta de fapt, linistea interioara, pe care demult ai pierdut-o.

Zambesti, da, asa e! Sa iesi la o bere, intr-o dupa-masa calda, sa zambesti naiv si inocent, neavand griji…asta nu mai exista, era odata….candva…cand?Nici tu nu mai stii? Sa calatoresti peste tot, sa vezi lumea prin ochii tai? Hei, revino la locul tau, lasa visele efemere pentru altii mai visatori.

Iar cand te trezesti, iti dai seama ca viata ta e un joc de doi lei, pe care iti vine sa nu il mai joci inca de cand te-ai nascut, dar deh, destinul te forteaza sa joci pana la capat. Nici colegii de joaca nu mai sunt cum erau, nu mai e un joc pentru copii, este un joc sarcarstic al adultilor.

Mi-aduc aminte cum zambeam si imi placea. Acum zambesc, dar e un zambet agitat, ca o furtuna intr-un pahar. Si tu, si eu, si ei, si noi, suntem la fel. Nemultumiti in multumirea noastra. O letargie urbana cristalizata pe o harta a fericirii, care nu exista, de fapt.

De fapt, am o zi proasta, am o zi in care sunt nervoasa si nu zambesc. Iar cand uiti sa zambesti, ce iti mai ramane?

PS. Titlul este expresia dezorientarii.